EUROPA LIBERA DE SNAGOV
Meniu site
Statistici

Total online: 1
Vizitatori: 1
Utilizatori: 0
Acasă » 2018 » Aprilie » 26 » Deşteaptă-te, snagovene!!!
8:28 PM
Deşteaptă-te, snagovene!!!

La Snagov, situaţia continuă să rămână deosebit de complicată, în patria baronului cel ce nu există, care a devenit o oază de infracţiune, de curvăsărie politică, de dictatură, de încălcare a oricăror reguli ale jocului democratic, de comunism şi de manipulare. Legea nu mai are nicio importanţă pentru cel ce nu există şi oamenii din jurul său, ba chiar, uitând că sunt, aşa cum suntem cu toţii, nişte bieţi muritori, se înalţă pe culmile prostiei cu aroganţă demonică dezumanizaţi de orice sentimente, precum cel al ruşinii. Cred că li se cuvine tot şi, în fapt, chiar au şi dreptate, în contextul în care cel ce nu există este protejat politic, este protejat la nivel de Poliţie şi de Securitate şi-l doare fix în partea dorsală şi de lege şi de morală. Aşa analfabet cum este el, nici măcar nu mai contează dacă este dispus la orice compromis şi dacă ştie să jongleze şi să atragă noi adepţi ai satanei, din simplu motiv că puterea atrage.


În acest context, deosebit de dificil, noi, din păcate, NU am fost în stare de absolut nimic, nu am fost în stare nici să facem opoziţie în mod coerent şi efectiv la mizeria asta, nici să arătăm că legea este încălcată, nici măcar să ne adunăm noi între noi să vadă că suntem totuşi mulţi şi să nu mai creadă cel ce nu există că face chiar numai şi numai ce vrea pe lumea asta. Şi nu ne-am adunat din simplu motiv că cel ce nu există ne-a manipulat, ne-a batjocorit şi a creat zânzanie, iar noi nu am făcut nimic altceva decât să-i dăm apă la moară, noi nu ne-am potolit şi nu ne-a păsat, am stat fie împietriţi de frică, fie de speranţa de a fi băgaţi de cel ce nu există în seamă cu niscaiva bani ca să ne facem că nu vedem mizeriile sale.


În acest peisaj deosebit de tenebros, EVIDENT CĂ EXISTĂ O ŞANSĂ: ŞANSA DE A NE TREZI. Şansa de a-i arăta obrazul lui Cristian Ionescu, de exemplu, atunci când îl vedem pe stradă sau lui Dumitru Vâlcomeanu. E foarte simplu, PENTRU CĂ NU NE CÂNTĂ COCOŞUL PE GARDUL LUI, EL E ŞEF DOAR "LA SIMONA" ACOLO, LA TERASĂ, ÎN NICIUN CAZ PESTE DESTINELE NOASTRE. Putem să NU mai bem pe terasă "La Simona", iar dacă nu putem renunţa la viciile umane, măcar să avem bunul simţ să luăm băutură din altă parte şi s-o consumăm acasă. Putem să mai venim şi noi la şedinţele acelea de consiliu şi, dacă nu luăm atitudine, de frica lui cel ce nu există, măcar să vedem şi noi ce se întâmplă sau măcar să ne interesăm şi noi ce s-a întâmplat dacă nu avem timp să venim şi ne e lene... Mai putem să-l mai întrebăm şi pe domn primar în caz că mergem în vreo audienţă pe acolo sau mai avem treabă cu Primăria, nu de... mâncare caldă ca la cerşetori, nici de bani de băutură că am rămas fără, ci ce-are de gând cu liceul, cu stadionul, cu Casa de Cultură, cu asfaltările, cu pasarela... E greu, e deosebit de greu în indolenţa generală care ne-a condus la această stare de dezastru. Oamenii sunt nepăsători, cei care ar putea să se opună la mizeria asta sunt manipulaţi şi se creează zânzanie, peste doi ani vor veni din nou alegeri, dacă nu ne vom uni cu un singur candidat şi cu o singură echipă viabilă anti-cel ce nu există, dacă vom mai aduna lângă noi OAMENI DE UMPLUTURĂ, CARE SĂ NU FACĂ ÎN CONSILIU NIMIC, AŞA CUM PARCĂ E UN BLESTEM SĂ ADUNE ÎN JURUL LUI ORICE CANDIDAT ŞI AŞA CUM AU FĂCUT ŞI DNII GHEORGHE GRIGORE ŞI MIHAI ANGHEL, dacă nu ne vom regrupa încă de pe acum să ne imprimăm o linie, o direcţie, o unanimitate de gândire şi de idei, cu certitudine BLESTEMUL ŞI DEZASTRUL ABĂTUTE ASUPRA SNAGOVULUI VOR CONTINUA, FĂRĂ NICIO ŞANSĂ DE SALVARE.


Poate că măcar acum, în al miilea ceas, ar trebui să învăţăm din experienţele trecutului tumultos, să nu ne mai dăm în stambă fără să facem nimic şi să ne adunăm în echipe competente şi verificate, care să înceapă să facă opoziţie încă de pe acum. Momentan, mai e Mitel Kalimake care mai ia poziţie pe Facebook, mai e Marin Marian, care ia atitudine demnă de felicitări la şedinţele de consiliu, mai sunt câţiva oameni cu comentarii pertinente la postările dlui Mihai Anghel, forţa din păcate lipseşte şi nici nu se poate coagula câtă vreme această forţă latentă care stă în oameni şi care exprimă sila şi faţă de cel ce nu există, şi faţă de acoliţii săi nu este valorificată într-un mod organizat, după nişte reguli ale organizării şi nu este de nimeni la modul serios manageriată. Ar fi cazul să ne trezim din letargia asta, pentru că majoritatea oamenilor sunt împotriva lui cel ce nu există, aşa cum s-a văzut clar că sunt şi în 2016, cel ce nu există ne-a batjocorit, spionat, fărâmiţat şi manipulat ca să triumfe şi a triumfat. DECI TREBUIE SĂ NE TREZIM DIN LETARGIA ACEASTA!


Mirela Predan

Vizualizări: 51 | Adăugat de: mirelapredan | Rating: 0.0/0
Total comentarii : 0
avatar
Autentificare
Căutare
Calendar
«  Aprilie 2018  »
LnMrMrcJoiVnSaDm
      1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30
Arhiva materialelor
Prietenii site-ului
  • Creaţi un website gratuit
  • Forumul Comunității uCoz
  • Manualul uCoz
  • Tutoriale Video
  • Magazinul oficial cu Șabloane
  • Cele mai bune exemple de website-uri