EUROPA LIBERA DE SNAGOV
Meniu site
Statistici

Total online: 1
Vizitatori: 1
Utilizatori: 0
Acasă » 2018 » August » 3 » Dle Florin (Doru) Matei, VĂ DECLAR RĂZBOI!!!!
5:25 PM
Dle Florin (Doru) Matei, VĂ DECLAR RĂZBOI!!!!

După ce că s-a dat de partea lui cel ce nu există, după ce că toată lumea se uită la el aşa cum se uită, aşa cum s-a uitat încă din perioada în care era viceprimar şi-şi bătea joc de cetăţeni din această calitate, după ce că făcea comedie ca să susţină şi nu vreau să comentez mai multe, pentru că întâmplător ştiu că eram acolo cui cerea câteva zeci de milioane "cu împrumut" contra susţinere în consiliu şi cerea să se intervină pe la Consiliul Judeţean să-i asfalteze drumul către Iaz, după ce că numai astfel a ştiut să se comporte, după CE A FOST EXCLUS CU ACTE PERFECT VALABILE DIN CONSILIUL LOCAL, MAI ARE ŞI TUPEU CA DUPĂ CE A ARANJAT ILEGAL, PRIN TRAFIC DE INFLUENŢĂ LA PREFECTURĂ, DORU MATEI SĂ MAI VINĂ ÎN CONSILIU ŞI SĂ MAI FACĂ ŞI PANARAMĂ DE AROGANŢĂ CĂ EL E DOMN ŞI FACE CE VREA CĂ E CONSILIER, IAR NOI SUNTEM CRETINII LUI? ŞTIU CĂ N-ARE MINIMA EDUCAŢIE, CEI ŞAPTE ANI DE ACASĂ, PENTRU CĂ NU A AVUT-O NICIODATĂ DL. MATEI, EL NU ŞTIE CE E AIA RUŞINEA, SĂ NU JIGNEASCĂ, SĂ NU SE ADRESEZE VULGAR ŞI BĂDĂRĂNESC ŞI SĂ FACĂ TOT FELUL DE COMEDII, DAR EL CHIAR NU ARE MINIMUL BUN SIMŢ FAŢĂ DE TOATĂ LUMEA CARE L-A ASCULTAT PE ÎNREGISTRARE, FAŢĂ DE CETĂŢENII LUI, ALEGĂTORI? Măcar faţă de aceşti oameni, dacă nu faţă de mine, nu din alt motiv, dar are impresia că odată aliat cu cel ce nu există, chiar se află pe tarlaua lui. NU ARE NICIO IMPORTANŢĂ CĂ A ATACAT ÎN INSTANŢĂ O HOTĂRÂRE, ORDINUL PREFECTULUI TREBUIA SĂ FIE EMIS. ÎNVÂRTELILE LUI CEL CE NU EXISTĂ CU PREFECTUL NU MĂ INTERESEAZĂ PE MINE, ASTA-I ROMÂNIA ASTA, DE CACAO, NUMAI CU TRAFIC DE INFLUENŢĂ SE MERGE, AM FORMULAT PLÂNGERE PENALĂ ÎNCĂ DE ATUNCI, DE CE NU SE CERCETEAZĂ??? O să mă interesez de stadiul acestei plângeri, să vedem care e problema de vine cu tupeu acelaşi domn Florin Matei să tulbure cu bădărănie în susţinerea unor inepţii în dezinteres public plimbările din bani publici şi să mai facă pe deasupra şi circ? Ce zic cetăţenii? Ştiu că lui nu-i pasă! Bine că l-a scos Mihai Anghel de la naftalină, ca să aibă acum ocazia să se răzbune pe un Snagov întreg cu jaf din bani publici şi cu susţinere faţă de cel ce nu există. El asta cred că vrea: să se răzbune pe un Snagov întreg pentru scorul umilinţei luat la alegerile din 2008, în favoarea lui Apostol Muşat, degeaba dădea acatiste că-i dorea moartea, că parcă Dumnezeu ar sta să asculte în gura unui... diabolic din moment ce face asemenea hal de circ. De s-au speriat şi preoţii când au citit ce hal de acatiste poate să dea Doru Matei. În locul lui, EU AŞ INTRA ÎN PĂMÂNT DE RUŞINE! M-a exclus, plec acasă, nu stau să-l susţin pe cel ce nu există cu un asemenea hal de tupeu! El, nu, pe lângă avantajele clientelare, de milog, să mai ciupească câteva zeci de milioane de lei vechi de la unul şi de la altul (ştiu sigur despre ce vorbesc, eram la masă cu o anume persoană - nu vreau să-i dau numele din respect pentru acea persoană, când l-a sunat să-l împrumute şi pe el cu vreo 40 de milioane de lei vechi!), chiar exclus, el nu mai conteneşte să mai facă comedie, cu o siguranţă demnă de invidiat că nu va păţi nimic în faţa legii penale, pentru toate matrapazlâcurile astea cu trafic de influenţă pe la Prefectură, mai are şi atitudine arogantă şi mârlănească în Consiliu. Şi eu cum să-l respect, e "domn" cumva? Cu toate astea, eu numai "domn" i-am spus. NU CRED CĂ NE-AM LUAT LIMBILE ÎN GURĂ VREODATĂ, IERTAŢI-MI EXPRESIA (DOAMNE FEREŞTE DE ASTA!) CA SĂ MĂ FACĂ PE MINE NESPĂLATĂ DUPĂ TIPARUL LUI CEL CE NU EXISTĂ. Credeţi că eu stau să nu mă apăr de tot felul de umilinţe, de inepţii şi de calomnii. Îmi pare rău pentru mama şi tatăl lui că n-au ştiut să-i dea educaţie. Acesta este produsul: un viceprimar ratat, un candidat la Primărie fără nicio şansă în faţa lui Apostol Muşat care a luat în 2008 nu mai puţin de 70 şi ceva la sută, un candidat de-l huiduia lumea pe stradă în campania din 2008, un veşnic candidat ulterior cu 1% la alegerile din 2012, scos de la naftalină de Mihai Anghel, ca să trădeze din nou PNL-ul şi să nu se dea afară din Consiliu sub nicio formă, chiar dacă exclus. O persoană care, în calitate de viceprimar, şi-a atribuit singur Iazul Vlăsiei în 2006, aşa cum am documente de la Ministerul Apelor şi-o să mă ocup de ele cât de curând să vi le relatez. Acesta este Florin Matei, zis Doru Matei, zis şi Lipitoare (porecla domniei sale), un ratat politic, arogant şi cu mult tupeu. Stimaţi cetăţeni, dacă vă place Doru Matei aliat cu cel ce nu există, cu comportamentul domniei sale cu tot, mai votaţi şi altă dată tot cu cel ce nu există. În 2016, la alegeri, a tras partidul, PNL-ul în jos, nu puţin cetăţeni fiind revoltaţi şi spunând că nu votează echipa lui Anghel din cauza lui Doru Matei, aşa cum bine cunosc. Lasă-l, domnule, să plece în Ungaria ca om de afaceri, cu oamenii de afaceri, clientela lui cel ce nu există, din banii voştri, fraierilor care l-aţi votat pe cel ce nu există din nou, să plece în plimbare, cu nevastă, cu amantă, cu căţel, cu purcel, cu tot, iar tu să stai ca prostul ca să se distreze ei din banii tăi. Ce, nu-i frumos? Şi să mai şi facă circ, cum dracu să nu fiu de acord cu asta? Stimaţi cetăţeni ai Snagovului, dacă vouă vi se pare corect ce se întâmplă şi tot eu sunt nebuna, n-am ce mai comenta. Serios! Puteaţi să spuneţi că eu sunt "zdreanţa", "geloasă" şi "invidioasă", care am "atentat" la "biata femeie", cea ce nu există, după ce-a încercat să mă omoare, de-a dracu ce sunt eu, ca să despart familii, aia tot am cu cel ce nu există de împărţit. NU STIMAŢI CETĂŢENI, EU NU SUPORT MINCIUNA, TUPEUL, AROGANŢA ŞI JAFUL DIN BANI PUBLICI. LA DORU MATEI NU SE PUNE PROBLEMA DE O ASEMENEA NATURĂ. N-AM NICI ÎN CLIN NICI ÎN MÂNECĂ CU NEVASTA DOMNIEI SALE, HABAR N-AM CINE E, NICI N-O CUNOSC (MĂ MIR CĂ-I ACCEPTĂ MÂRLĂNIILE, CĂ DACĂ FACE AŞA ŞI ACASĂ, HAIDEŢI SĂ FIM SERIOŞI!), DAR EU ÎI DECLAR RĂZBOI DLUI FLORIN (DORU) MATEI, ZIS LIPITOARE ÎNCEPÂND DE MARŢI, 31 IULIE 2018, FAŢĂ DE TOATE CELE MAI SUS EXPUSE ŞI SĂ VEDEM CE FACE DL. MATEI (DORU) FLORIN CU MINE ÎN RĂZBOI! Are chef de comedie, în apărarea lui cel ce nu există, cu mârlănie la adresa mea, nicio problemă. Îi garantez eu că eu nu sunt Mihai Anghel care să reacţioneze cu blândeţe la inepţiile şi la trădările lui, eu sunt MULT MAI AFURISITĂ. Hai să vedem ce face cu mine în război! Luni voi trimite la Judecătoria Buftea acţiunea de chemare în judecată, din toamnă va avea treabă pe la instanţă cu mine, să aştepte să fie chemat şi pe la Parchet puţin pentru abuz în serviciu şi trafic de influenţă cu cel ce nu există, cu menţinerea scaunului de consilier după excludere, iar în ceea ce priveşte problema cu Iazul Vlăsia, am promis anchetă serioasă şi mă ţin de cuvânt. Să vină puţin DNA-ul, să vedem cum, având funcţia, şi-a atribuit singur şi şi-a permis afacerea asta cu SC MATEI IMPEX SRL, în ce incompatibilitate. Păi, dar are cineva impresia că eu cumva mă joc?


Mirela Predan

Vizualizări: 34 | Adăugat de: mirelapredan | Rating: 0.0/0
Total comentarii : 0
avatar
Autentificare
Căutare
Calendar
«  August 2018  »
LnMrMrcJoiVnSaDm
  12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031
Arhiva materialelor
Prietenii site-ului
  • Creaţi un website gratuit
  • Forumul Comunității uCoz
  • Manualul uCoz
  • Tutoriale Video
  • Magazinul oficial cu Șabloane
  • Cele mai bune exemple de website-uri