EUROPA LIBERA DE SNAGOV
Meniu site
Statistici

Total online: 1
Vizitatori: 1
Utilizatori: 0
Acasă » 2018 » Aprilie » 5 » Dumnezeu să te odihnească, Netuţo!
0:26 AM
Dumnezeu să te odihnească, Netuţo!

A stat, a stat un an şi jumătate la mine. Şi... pe urmă am luat casă. Şi eu nu înţelegeam de ce nu-i place această casă... Voia să rămână la mine. Voia să plece oriunde. Şi urla că nu vrea să mai stea. Şi venea oriunde, în dormitor, în baie, în sufragerie, nu voia. Şi acum interpretez de ce. Simţea că acolo va muri şi fugea de moarte. Şi... era ziua în amiaza mare şi zbiera că e întuneric, şi de Revelion, fără niciun motiv, a fost atât de agitată. Şi noi n-am înţeles de ce. Era ultimul ei Revelion. Şi nu era Paşte şi zicea că-i Paşte! Şi nu înţelegeam de ce zice că vine... Paştele, că-i Paşte. Acum am înţeles de ce zicea că este... Paşte! Şi avea o disperare în glas pe care n-o înţelegeam. În toi de noapte urla numai de... moarte! Şi nici nu înţelegeam de ce zice că noi o chinuim, pentru că nimeni n-o chinuia... De fapt, ea vedea că... noi o vom duce la spital şi se va chinui groaznic. Noi... am vrut s-o salvam, am crezut că se poate! Ea avea presentimentul că... de fapt, întorcând-o din moarte, chemând Salvarea o vom chinui. Şi era foarte speriată. Şi urla că nu vrea la spital pe vremea când nici nu se punea problema să meargă la spital. Şi când am mers la notariat să cumpărăm casa, ea ţipa că... nu vrea la spital. Şi noi ziceam că ea nu ştie ce vorbeşte şi-i nebună. EA AVEA PRESENTIMENTE. Nişte presentimente ciudate pe care noi nu le înţelegeam! Şi nu înţelegeam de unde disperarea, şi nu înţelegeam de ce nu vrea să doarmă, şi nu înţelegeam de ce întreabă întruna: "Eu ce fac acum?". Era atât de speriată şi de disperată! Acum mă simt vinovată... extrem de vinovată. Că n-am înţeles că astea nu sunt vorbe de om nebun, ci presentimente, presentimente pe care noi nu le înţelegeam şi nu bănuiam de ce e atât de disperată. Atât de disperată. O disperare cu strigăt... de moarte. Da, aşa este, am înţeles de ce voia să rămână la mine la garsonieră. Pentru că nu de la mine din garsonieră a plecat la spital să moară. Da, am înţeles de ce-avea obsesia că nu vrea la spital. Da, am înţeles de ce se trezea urlând în toi de noapte. Da, am înţeles de ce NU voia sub nicio formă să stea singură! Nici cinci minute... Se temea de singurătate, de întuneric şi de moarte... Şi în ziua de 3 martie, maică-mea a plecat la cumpărături şi am rămas singură cu ea. A aşteptat-o să se întoarcă pentru a-i spune c-o iubeşte mult, apoi a tras să moară. Şi a văzut-o pe mama ei şi-a strigat. Şi maică-mea a întors-o atunci din moarte, iar eu am chemat urgent Salvarea. Da, noi am întors-o ca să nu moară liniştită. Da, noi am chinuit-o, pentru că am mai dus-o să stea o lună prin spital. Da, ea ne acuza că o chinuim, iar noi n-o chinuiam. Dar ea vedea ce se va întâmpla şi NU voia la... spital, iar noi ne întrebam ce i-a venit cu... spitalul.


Da, aşa e... acestea erau presentimente şi noi nu înţelegeam de ce o săptămână în şir nu a dormit, noi nu înţelegeam de ce vorbeşte tot timpul. Pentru că n-o să mai aibă ocazia.


Îmi amintesc de Ana Petcu (Neta), bunica mea, cea care m-a crescut. Era o femeie minunată. Atât de discretă, atât de plină de bun-simţ. Şi m-a iubit atât de mult. Dar... ceea ce credeam eu că e normal, ceea ce eu nu înţelegeam era de fapt... presentiment, nu vorbe aiurea! Netuţa, da, aşa e, ai avut dreptate, eu te-am chinuit, eu am chemat Salvarea. Iartă-mă, dar am vrut să mai trăieşti, nu să te chinui o lună în spital degeaba... Da, aşa e, maică-mea te-a chinuit, pentru că te-a strigat, te-a zgâlţâit şi te-a întors din moarte. Dar ea a vrut să mai trăieşti. Iartă-ne! Iartă-ne că ai avut dreptate, iar noi te consideram... nebună, bolnavă de Alzheimer. Obiectiv, medical, aşa şi era, dar... tu ai văzut, ai simţit! Acum e linişte, iar glasul tău disperat va rămâne veşnic în memoria mea. Noi te imploram să nu mai urli şi să ne laşi să... dormim că e noapte. Tu nu voiai şi urlai şi mai tare, un strigăt al disperării, de fapt... noi eram nebunele că nu te-am înţeles ce vrei. Şi nu bănuiam că tu ştii că vei muri şi că fugeai de chinuri şi de moarte. Netuţo, dacă ai şti cât de mult mă dor acum vorbele tale. Pentru că abia le înţeleg. Iartă-mă că n-am avut capacitatea să recepţionez ce vreai să-mi spui. "Vă bateţi joc de mine", ne reproşa mereu. Şi noi nu înţelegeam de ce ne batem joc de ea, că nu-i făceam nimic. Da, aşa e, ne-am bătut pentru că am mai chinuit-o o lună în spital. Cu perfuzii, cu injecţii, cu răni pe corpul ei de la aceeaşi poziţie, cu de toate!


Dumnezeu să te odihnească!


Mirela Predan

Vizualizări: 80 | Adăugat de: mirelapredan | Rating: 0.0/0
Total comentarii : 0
avatar
Autentificare
Căutare
Calendar
«  Aprilie 2018  »
LnMrMrcJoiVnSaDm
      1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30
Arhiva materialelor
Prietenii site-ului
  • Creaţi un website gratuit
  • Forumul Comunității uCoz
  • Manualul uCoz
  • Tutoriale Video
  • Magazinul oficial cu Șabloane
  • Cele mai bune exemple de website-uri